joi, noiembrie 21, 2024
Uncategorized

Zaiafet pe Lună – primul festival zero-waste din România

Dacă nu aveți planuri pentru weekendul acesta, haideți la Zaiafet pe Lună, primul festival zero-waste organizat în Luna de Jos, județul Cluj, de doua studente inimoase care au îndrăznit să viseze! După ce au testat conceptul cu o petrecere fără deșeuri care a avut succes, Andra Borz și Irina Tiba au pregătit pentru vara asta un festival ecologic în toată puterea cuvântului: clădiri și anexe din materiale recuperate, recipiente reutilizabile, reduceri pentru cei care vin cu bicicleta de la Cluj și muzică acustică care să nu deranjeze fauna din pădure. Între 22 și 24 iulie, parcul istoric al fostului ansamblu nobiliar Teleki, va găzdui concerte, dezbateri, ateliere și un bazar cu produse sustenabile, toate menite să inspire interes pentru problemele de mediu și conștientizarea problemelor consumerismului.

Nu numai că locația evenimentului este una de excepție – un domeniu nobiliar cu lac si pădure, care face parte din patrimoniu, dar și muzica și activitățile vor fi de calitate. În cadrul secțiunii de dezbateri, reprezentanți ai EVOHouse Construct, Banca de Alimente Cluj si Hodaia vor introduce concepte și soluții sustenabile pentru o viață modernă, precum casele pasive, reducerea risipei alimentare sau flora spontană. La ateliere, puteți învăța cum să reciclați, să va faceți propriul parfum din ingrediente naturale, să țeseți, să cântați la tobe africane, sau să practicați yoga sau parkour. Workshop-urilor despre sustenabilitate, destinate atât adulților, cât și copiilor, vor ajuta participanții sa-si însușească obiceiuri de viață prietenoase cu mediul.  

Atmosfera va fi completată de ritmuri de muzică clasică, folk sau jazz, aduse de trupe precum Luna Amară, Espresso Martini sau Figure of Funk. Nu vor lipsi nici expozițiile de artă, land art sau new media. Vor fi deci activități pentru toate gusturile, inclusiv zone special amenajate pentru copii.

Puteți achiziționa bilete pentru o zi sau opta pentru acces general, care include camping în zona special amenajata, iar la Zaia Food Bar veți găsi produse vegane și vegetariene provenite din agricultura ecologică!

Cu motto-ul ,,buturuga mică răstoarnă carul mare”, festivalul zero-waste își propune să inspire prin puterea exemplului. Dacă doua studente pasionate de ecologism au putut să organizeze un festival fără deșeuri, să adune în jurul lor mare parte din comunitatea de ecologiști și să amenajeze cu mâinile lor incinta festivalului, fiecare dintre noi poate să-și asume cel puțin un principiu de sustenabilitate prin care sa contribuie la salvarea planetei. In contextul crizei climatice și al anxietății pe care aceasta o generează, în special în rândul tinerelor generații, avem nevoie mai mult ca oricând de exemple pozitive că putem face ceva atunci când ne dorim cu adevărat și că putem trăi în armonie cu natura.  

Pentru că sustenabilitatea este încă un concept nou în România, iar etosul evenimentului este unul de cumpătare și respect pentru natură, participarea la festival nu va fi una de anvergură, însă publicul select și comunitatea de activiști și antreprenori pasionați de ecologism, care s-au mobilizat și au susținut evenimentul, compensează prin entuziasm.

Evenimentul este unul caritabil, sumele încasate fiind direcționate asociației nonprofit ,,Inimioare Fericite” – un motiv în plus să veniți la festival!

Programul complet, regulamentul festivalului (foarte strict in ceea ce privește deșeurile si respectul pentru mediu), precum si biletele le găsiți pe pagina festivalului.

Ne vedem pe Lună! 💚🌔

Similar Posts